Un dulap, două dulape, trei dulapuri, patru dulapi…

Deci m-am întors ca factura la întreţinere, cu puţină întârziere, dar cu acelaşi cinism. Ce e nou? Nu mare lucru, m-am mutat, mi-au luat din leafă, că deh, e criză. Odată cu mutatul însă, a trebuit să-mi reamenajez una-alta prin casă. Mai exact, nu prea aveam unde să-mi pun hainele. Aşa că zboară Puiule, zboară la Ikea (labirintul suedez). Prima oprire restaurantul, unde am executat prima misiune: cucereşte şi domină supa cremă de ciuperci, care între noi fie vorba e luată direct din oalele zeilor. Ca orice cobai îndoctrinat de marketingul blonzilor spălăciţi am luat-o la pas după săgeţele. Şi dăi şi caută, dăi şi caută. Uite o tigaie, uite-o farfurie, uite-o perdea, uite-o grasă sinistră, da’ pe verde n-aveţi?  Trei ore mai târziu aşteptam la casă cu un dulape în coş (da, la ikea un dulape încape într-un coş) plus alte nimicuri. La o oră mică-mică, aproape de răsărit, într-o garsonieră de la un oarecare etaj zece din Titan, meşteream la clăditul dulapului. Ei bine ăsta nu era orice fel de dulap, era întruchiparea Diavolului, erau rafturile în care Necuratul, Scaraoţchi, Satana sau cum îi mai spun lui prietenii îşi ţinea borcanele cu suflete. N-avea cum să nu fie aşa căci numai aşa îmi pot explica mecanismul de asamblare. Şi e clar că sub ochii albaştrii şi părul blond al suedezului care a desenat manualul de asamblare se ascundea însuşi diavolul. Transpirat, la a nuştiucâta asamblare, plin de spume şi la a enşpea înjurătură m-a lovit o idee. Undeva în Suedia, nenorocitul care a gândit mizeria asta, stă la răcoare (n-are cum să fie cald in Suedia, ca doar d-aia s-a dus şi Diavolul acolo, să se mai răcorească) şi râde satisfăcut de marea lui realizare şi de miile de dobitoci care au pus botul la ce i-a căcat lui capu. Ei bine ţie, mizerabilule îţi transmit un sincer, călduros şi usturător “Sugi pula!”

Decalogul ţăranului

Pe scurt, suntem înconjuraţi de ţărani şi cel mai îngrijorător este că majoritatea sunt ţărani de oraş. Ştie toată lumea ce fel de specie e asta. Pentru cei care încă au dubii, ca puberii când se uită în oglindă, poftiţi de procesaţi decalogul ţăranului de oraş.

Eşti ţăran dacă îndeplineşti cel puţin 3 din următoarele:

1. Ţii săpunul în dulap să-ţi miroase hainele bine.
2. Nu te speli pe dinţi de frică să nu-nghiţi pastă.
3. Porţi tricouri pe care scrie gigolo cu auriu.
4. Ai mai mult gel în cap decât păr.
5. Ai manele la ring-tone.
6. Porţi şosete albe la costum.
7. Te adresezi cu “păpuşe”.
8. Arunci gunoiul pe geam.
9. Scuipi guma pe jos.
10. Claxonezi când vezi fete pe stradă.

Dacă te regăseşti în oricare din afirmaţiile de mai sus te rog mută-te undeva la ţară. Ia-ţi un porc, o vacă şi nişte găini şi ajută la relansarea economică a ţării. Dacă nu-ţi surâde ideea fă un bine umanităţii şi sinucide-te.

Tourete de Dâmboviţa

Dimineaţă scârboasă cu gust de cola şi redbull. Genul ăla de dimineaţă în care mulţumeşti corporatistului de la Nokia că a inventat butonul de snooze. Plec spre gogoşerie. În parcare, un bou a parcat la 2 centimetri de mine, aşa că sunt obligat să fac trei mişcări ca să ies din strâmtoare. Le fac pe primele două, apoi de pe o străduţă vine o doamnă cu permanent vişiniu într-un Logan albastru. Acum e lucru clar stabilit că “Cel mai prost animal e şoferul de Logan”, dar când în spatele volanului de Mioveni se ascunde un permanent şi ăla vişiniu e lucru clar că se lasă cu frecuş de tablă pe tablă. Precaut fac din nou cele două mişcări, în sens invers şi mă bag înapoi la doi centimetri de maşină. După ce trece cocoana, învârte manivela de la geam, scoate capu şi zice: “De ce-njuri, mă, de ce?” Recunosc că nu mi se întâmplă des să n-am replică, dar pentru o fracţiune de secundă m-a blocat. M-am dezmeticit însă, am bâzâit şi eu geamu ş-am cuvântat: “De mamă, fă, futu-ţi morţii tăi! De mamă!”

14 nu e 13

Noapte târziu, fără Mircea Badea, doar eu cu o cola şi laptopu în braţe. Ora mică, cola din ce în ce mai puţină, lectura din ce în ce mai plăcută. Răsfoiam bloguri, beam cola, ce să mai, o noapte minunată alături de prietena mea Insomnia. N-aveam nimic de făcut de dimineaţă aşa că-mi permiteam să dorm până la prânz. Undeva pe la 4 dimineaţa primesc pe mail neusleteru’ facultăţii. Mă uit la mail, mailu’ la mine şi ne ignorăm reciproc. Pe la 5 fără un pic sun stingerea. Înainte să lepăd laptopu’ din braţe deschid mailu.

Zzzupraizzz.

“Dragă băi pulă de student, te anunţăm oficial că pe data de 14 mai la orele 10 trecut de fix eşti invitat la sala 614 din Leu să-ţi încerci IAR norocul la loteria restanţei la IRP (Introducere n Relaţii Publice) ştii tu, restanţa aia de care tot tragi din primul an, fără de care nu poţi intra în licenţă, boule!”. Mă uit la calendar, ca puiul nu ca mâţa şi-mi dau palme. Speram să fie 13 să am ghinion, să ma scuipe mâţa neagră pe stradă, să trec pe sub scară, să orice, daaaaar NU, era 14. Calcul mintal scurt, mai am 5 ore până la examen. Ce să fac, ce să fac? O sun pe Rada.

- Fă, avem restanţa la grasa aia de la 11!

- Eu sunt anul doi, eu nu am restanţă şi vezi că am trecut pe la Leu şi era o listă cu restanţierii şi tu nu erai pe ea. Tu ai luat restanţa fără să ştii, prostule!

- Bă, n-are cum, deci, n-are cum!

- Bine mă, du-te şi vezi, hai noapte bună, pa!

- Hai, pa!

Pun cornu-n pernă şi somn. Ceasu mă trezeşte barbar la 8 juma’. Mă scol, sar peste duş, peste dezmorţit, peste masă, peste orice, iau pe mine primele haine pe care pun mâna şi plec. Ies din casă şi în faţa blocului o armată de paramedici resuscitau de zor la o babă întinsă pe caldarâm. Baba, îi dispreţuia pare-se că se tot albăstrea la faţă. Dau din coate pe lângă ciorchinele de oameni şi mă duc la maşină. Maşină pe care am parcat-o sub un copac şi acum e mai căcată ca o budă dintr-o haltă de provincie. Gonesc printre maşini şi pietoni şi plin de spume stau la toate semafoarele.

Ajung în cele din urmă la Leu, unde portarul îmi cere 2 lei pentru parcare. Bag mâna în buzunar dau de pula. Nu e bine-mi zic, bag mâna în celălalt tot pula, mă cotrobăi prin maşină, nu, nu era pula erau alte chestii uitate doar portofelul nu. Dau cu spatele, blochez intersecţia, mă înjur cu toţi taximetriştii scârboşi şi mă duc la poarta din dos. Parchez acolo, şi o iau la pas.

Ajung în Leu, chem liftu, liftu n-aude. Îl chem pe celălalt, ăla nu merge. Căcat, căcat, căcat. Urc pe scări toate cele 6 (şase) etaje. Ajung cu limba scoasă şi dau de nişte unii. Mă duc să văd cu ochii mei lista, lista zicea că n-am restanţă. Mă ia de jos. Mă duc peste fufele de la secretariat care mă întâmpină cu tradiţionalul “Nu e program cu studenţii, te rog să ieşi afară!”. E, pula, am venit până aici să mă dai tu afară? Cine pula mea eşti tu? O pun pe tută să-mi caute catalogul. Mă uit în el, note pula. Din 5 examene aveam trecute doar două note.

Mă duc la sală, mă răstorn într-un scaun din colţ. Vine grasa, ne dă subiectele şi pleacă. Lasă alte două să ne păzească. N-am pix, n-am foaie, n-am noroc în viaţă. Timp de lucru două ore. O oră o frec, a doua măzgălesc nişte idei proste. Ies, mă fâlfâi pe hol o vreme şi aştept nota. Iese profa. “Cei care-şi aud numele au luat restanţa, restul nu” Şi mă strigă pe mine şi p-o duduie.

Să-mi bag pula nici măcar zilele de căcat nu mai sunt ce-au fost….

Dor de Vamă stins cu 2 Mai

Mi-ai lipsit. Mi-a lipsit legănatul tău sacadat şi mirosul de sare. Mi-a lipsit chiar şi chiştocul îngropat mişeleşte în nisip şi n-am mai rezistat. Fără bani, fără planuri fără idei, m-am împachetat să te vad. Impulsiv ca un rus c-o mână pe Kalaşnikov şi cealaltă pe sticla de vodkă. Te-am regăsit altfel, parcă mai curată, parcă mai caldă, parcă mai altfel. Acel altfel pe care nu-l vroiam, dar de care m-am îndrăgostit pe loc. Te-am găsit aşa:

Te-am lăsat după mai puţin de două zile. Ca o idilă din liceu cu fruturaşi şi lacrimi înecate în cogniac. Ţi-am promis că mă voi întoarce şi nu ştiu dacă mă pot ţine de cuvânt. Ai să mă-nţelegi şi ştiu că-mi vei păstra un colţ aparte şi poate ş-o meduză, două.